Cum te poate ajuta Google Search Console sa iti cresti traficul pe site

Cum te poate ajuta Google Search Console sa iti cresti traficul pe site

Google Search Console este un tool gratuit care poate fi folosit de catre oricine detine un site, pentru a-si monitoriza site-ul atat din punct de vedere tehnic, cat si pentru a monitoriza prezenta acestuia in Google.
Exista multi metrici pe care ii poti analiza si stiu ca poate fi coplesitor, insa stai linistit/a, sunt aici sa fac putina lumina. 🙂

1. Validarea proprietatii

Pentru a avea acces la date trebuie sa iti validezi site-ul in Google Search Console. Incepe prin a te conecta cu o adresa de Gmail si adauga o noua proprietate.

validare cont Google Search Console

Validarea se face fie pe domeniu (aici se vor include date de pe toate subdomeniile daca exista, iar pentru validare trebuie sa adaugi un cod in DNS configuration), fie la nivel de proprietate.

! Atentie: url-ul site-ului trebuie sa fie introdus in forma lui exacta, adica trebuie sa contina protocolul http:// sau https://, cat si www sau non-www. Daca nu introduci versiunea exacta, vei avea fie date incomplete, fie deloc.

Noi recomandam sa iti validezi toate cele 5 proprietati: domeniu.ro, http://domeniu.ro, http://www.domeniu.ro, https://domeniu.ro, https://www.domeniu.ro (sper ca toti cei care cititi acest articol aveti un certificat SSL instalat pe site! )

Validarea se poate realiza prin mai multe modalitati, printre care:

GSC metode de validare
Daca ai deja setat pe site codul de tracking de la Analytics prin Global Site Tag (gtag.js), validarea ti se va face automat.

2. Analiza datelor

Voi discuta in acest articol in special despre tab-ul Performance, despre datele pe care le gasim aici si cum le putem folosi pentru a genera mai mult trafic organic.
Cei mai importanti indicatori sunt:

  • Numarul de click-uri
  • Numarul de impresii. Impresiile reprezinta numarul de aparitii ale site-ului in rezultatele de cautare Google (SERP). Impresiile se contorizeaza chiar daca utilizatorul nu a dat scroll in pagina pentru a ajunge sa vada efectiv link-ul catre site-ul tau.
  • Rata de click
  • Pozitia medie – rank-ul cuvintelor pe care se pozitioneaza site-ul tau.

Acesti indicatori ii putem analiza fie la nivel macro (pe tot site-ul – box-urile colorate de mai jos) intr-o perioada de timp specifica, fie la nivel micro, segmentat pe fiecare cuvant in parte.

GSC interfata

In datele furnizate se regasesc toate cuvintele pe care site-ul nostru este afisat, intr-o anumita perioada de timp. Analizand aceste date, vei gasi cuvinte noi cu potential de crestere pe care merita sa optimizezi, longtail keywords (expresii formate din mai multe cuvinte) pe care, de multe ori, concurenta nu este prezenta si poti ajunge pe prima pagina destul de usor.
Mai jos voi exemplifica doua modalitati de optimizare, pornind de la date furnizate in Search Console.

Pentru un business din nisa amenajari interioare, am segmentat datele pe ultimele 3 luni pentru a-mi arata toate cuvintele pe care site-ul apare si contin cuvantul “tapet”.

GSC - 2
Dupa cum poti vedea, site-ul se afiseaza pe o varietate de cuvinte, nu doar pe “tapet” simplu. Astfel, analizand rezultatele putem observa in ce directie putem merge:

Imbunatatire rank

Sa presupunem ca vreau sa ma pozitionez mai sus pe “tapet 3d” in SERP, insa cum? Pai in primul rand haide sa vedem pe ce alte cuvinte mai este afisat site-ul, cuvinte care deriva din acest cuvant de baza.

GSC filtrare keywords

Dupa cum poti observa, deja am o plaja mai larga de cuvinte pe care pot lucra. Imi pot modifica continutul pe pagina astfel incat sa fac referire la faptul ca tapetul 3d poate fi folosit in living, bucatarie sau dormitor.

Dar pe ce pagina fac aceste modificari? Din nou ne folosim de datele furnizate in platforma si selectam tab-ul Pages, pentru a vedea care este pagina cea mai relevanta. Aleg sa analizez paginile dpdv al numarului de impresii.

GSC landing pages

In acest caz pagina pe care trebuie sa lucrez este o pagina de subcategorie, /tapet/tapet-3d/, in care avem bineinteles tapet 3d.

Asadar, incepem sa optimizam pagina pornind de la acele cuvinte mai specifice, prin introducerea lor in continutul de pe pagina si monitorizam in perioada urmatoare ranking-ul pe aceste cuvinte, cat si nr. de impresii si click-uri obtinute.

Monitorizam ranking-ul cuvintelor si nu ranking-ul paginii afisata in Search Console, deoarece ranking-ul unei pagini se calculeaza pe baza mediei pozitiilor cuvintelor care rankeaza cu acea pagina. Daca am un cuvant pe pozitia 1 si alt cuvant, poate mai putin relevant, pe pozitia 25, media paginii va fi 13.

! Este important de mentionat faptul ca nu trebuie sa introducem toate cuvintele in forma lor exacta in text. Descrierea unei categorii de produs (in cazul exemplului nostru) trebuie sa contina informatii folositoare pentru utilizatori, informatii care sa ii sustina si sa-i ghideze in procesul lor de a converti, fie ca vorbim de achizitii online, completari de formulare, apeluri telefonice sau orice alt goal ai pentru business-ul tau.

Incearca sa introduci aceste cuvinte natural in continutul de pe pagina, te asigur ca Google va intelege despre ce este vorba si fara sa faci keyword stuffing 🙂

Daca ne intoarcem la analiza paginilor de mai sus, vedem ca urmatoarea pagina relevanta pentru tapetul 3d este tapet/tapet-bucatarie/. Aceasta este din nou o subcategorie unde sunt afisate doar modele de tapet pentru bucatarii.

Putem introduce in aceasta categorie un link catre tapet/tapet-3d/, deoarece am vazut ca utilizatorii cauta “tapet 3d bucatarie”. Astfel ajut si utilizatorul cu informatii folositoare, insa lucrez si la link building-ul intern, prin care imi sustin pagina principala (tapet/tapet-3d/).

Cu cat te pozitionezi mai sus pe aceste longtail keywords, cu atat devii mai relevant, vei atrage mai mult trafic organic, iar site-ul tau va fi afisat mai sus si pentru cuvantul de baza de la care am pornit (tapet 3d).

Imbunatatire CTR

Avem urmatoarea situatie: ma pozitionez pe prima pagina pe cuvantul “tapet 3d”, in primele 3 pozitii din Google, numarul de impresii este satisfacator, insa simt ca rata de click nu este destul de mare tinand cont de factorii prezentati anterior. Explicat mai simplu: desi sunt pe primul loc in Google, utilizatorul nu da click pe site-ul meu suficient de mult.

Schimbarea cea mai facila pe care o poti face este sa modifici meta title si meta description-ul. Acestea sunt cele doua campuri pe baza carora un utilizator alege sa dea click sau nu.

Uita-te ce informatii ai trecute in ele, uita-te ce informatii au competitorii tai trecute in meta-uri. Poate titlul tau nu este suficient de convingator, poate este prea lung si Google il trunchiaza, poate in meta description nu prezinti niciun avantaj, informatie suficient de relevanta sau un call to action incat sa ma atraga sa dau click.

Dintre cele doua variante de mai jos, pe care ai da click?

V1: Tapet 3d, Tapet 3d bucatarie, Tapet 3d living > Brand
Cumpara acum tapet 3d, tapet 3d bucatarie, tapet 3d living, tapet 3d dormitor. Pret tapet 3d.

V2: Tapet 3D din colectii noi 2019 | 200+ modele in stoc > Brand
Descopera noile modele de tapet 3D ideale pentru livinguri, bucatarii sau dormitoare. Peste 200 de modele in stoc. Livrare in 24 ore. Consultanta si montaj.

Sunt 99.99% sigura ca raspunsul fiecaruia este V2 🙂

Dupa ce faci aceste modificari, monitorizeaza periodic cum se va modifica CTR-ul. In Search Console poti compara rezultatele din doua perioade diferite, modificand in tab-ul Date:

GSC filtrare date
GSC filtrare date 2

Poti face numeroase analize segmentate pe datele din desktop vs mobile vs tablet, datele din Google Search vs Google Images, poti observa trendul pe care l-a avut un cuvant in ultimele 12 luni, poti observa eventuale sezonalitati comparand YoY ( 2019 vs 2018) si multe alte combinatii. Doar incearca 🙂

Tot in Search Console gasesti si alte informatii privind partea mai tehnica a site-ului, precum statusul indexarii sau probleme intampinate pe dispozitivele mobile. Tot aici poti sa iti uploadezi sitemap-urile in format xml si sa vezi daca crawlerul le poate parcurge sau intampina probleme, insa despre aceste aspecte vom vorbi intr-un articol viitor.

Maria Merlusca
Esti gata sa incepem?
Contacteaza-ne pentru o discutie initiala
Contacteaza-ne