Cumpărătorii activi sau „engaged shoppers” adoră discounturile și poți fi sigur că își planifică bugetul deja din luna octombrie, pentru a fi pregătiți de Black Friday, dar și pentru Crăciun.
Campaniile sezoniere sunt excelente pentru business-urile care au un magazin online, de aceea trebuie să îți pregătești campania de Black Friday din timp.
Iată câteva sfaturi despre cum să îți creezi o strategie corectă și cum să atragi mai mulți clienți în acea perioadă a anului.
Începe organizarea campaniei cât mai devreme – clienții caută deal-uri începând cu luna octombrie
Cu toții știm că atunci când ne organizăm din timp, fie în viața personală sau profesională, lucrurile merg ca la carte.
Ei bine, la fel te sfătuim să faci și cu o astfel de campanie. Organizarea din timp și crearea „planului de bătaie” este cea mai importantă, cu cât ai definit mai bine pașii pe care trebuie să îi urmezi, cu atât îți va fi mai ușor pe parcursul întregului proces.
Pași pe care îi poți urma pentru o campanie reușită
Un plan general arată cam așa:
- În funcție de publicul țintă, trebuie să vezi în ce direcție vrei să mergi cu campania, analizează piața și, în plus, îți recomandăm să îi urmărești și pe competitorii tăi, pentru a nu avea campanii similare;
- Verifică stocurile fizice, stabilirea produselor ce vor intra la reducere + stabilirea discounturilor;
- Pregătește campania și materialele necesare: atât stocul în sine, cât și pregătirea materialelor legate de campaniile de promovare. Dacă dorești să ai succes cu o astfel de campanie, trebuie să te axezi și pe social media, email marketing, pentru ca aceasta să ajungă la un public cât mai larg;
- Pune la punct magazinul online – îți poți crea un landing page dedicat pentru acea perioadă a anului, deoarece așa vei putea divida mult mai bine conținutul general, de cel legat de campanie;
- Asigură-te că site-ul este pregătit din punct de vedere tehnic;
- Lansează campania Black Friday;
- Monitorizează în detaliu desfășurarea live a campaniei;
- Ai grijă ca site-ul să fie în cea mai bună formă.
Cum îți pregătești magazinul online pentru Black Friday
Îmbunătățirea funcționalității site-ului îi va ajuta pe clienți să navigheze rapid pentru a găsi și a cumpăra produse. 80% dintre vizitatori vor abandona un site dacă viteza de căutare nu este optimă.
- Creează o pagină dedicată în care să grupezi produsele participante la campania de Black Friday;
- Personalizeaz-o cu elemente grafice specifice, diferite de campaniile de reduceri din celelalte perioade ale anului;
- Asigură-te că pagina este optimizată din punct de vedere al vitezei, iar produsele sunt organizate în categorii ușor de identificat de utilizatori;
- Asigură-te împreună cu cei care găzduiesc serverul magazinului online că acesta poate susține pe perioada campaniei un trafic semnificativ mai mare față de perioadele obișnuite ale anului. Dacă sunt necesare optimizări de performanță sau alocare de resurse suplimentare nu ezita să faci acțiunile necesare;
- Anunță data și ora exactă a începerii și finalizării campaniei;
- Pregătește strategia de vânzare, stocurile necesare, modul de comunicare a eventualelor modificări ale timpului de livrare și discută cu furnizorii pentru a putea onora cu succes un număr mai mare de comenzi în perioada campaniei;
- Documentează-te cu privire la legislația în vigoare cu privire la campanii promoționale și reduceri, pentru a evita crearea de reduceri false sau nemulțumiri din partea clienților;
- Analizează-ți competiția pe baza campaniilor din anii trecuți, învață din greșelile lor și caută soluții pentru a aplica ceea ce s-a dovedit a fi de succes anterior în campanii similare.
Optimizarea SEO corectă pentru site-ul tău
Există o serie de bune practici care te ajută să îți pregătești site-ul pentru Black Friday, din punct de vedere SEO. Astfel, este important să ai în vedere următoarele recomandări:
- Pornește optimizările pe baza unui Keyword Research și acordă o atenție sporită volumului de căutări în funcție de sezonalitate. În acest fel te asiguri că ajungi la potențialii clienți prin intermediul unor expresii valoroase pentru business-ul tău;
- Realizează pagini dedicate pentru fiecare categorie, respectiv subcategorie, în focus, pentru perioada de reduceri. Ai grijă să le concepi din timp, ci nu cu 1-2 săptămâni înainte de începerea campaniei, deoarece există șanse destul de mari ca Google să nu le indexeze în timp util;
- Pune accent pe strategia de link building intern. Pe lângă faptul că Google va găsi mult mai ușor paginile, vei crea un tot unitar în ceea ce privește promoțiile. Astfel, utilizatorul va naviga pe mai multe pagini, iar șansele de achiziție din organic cresc în mod considerabil;
- Nu uita de recomandările clasice de optimizare on-page. Furnizează o descriere pe pagină (structurată corespunzător cu headings) și în care folosești expresiile rezultate în urma Keyword Research-ului;
- Totodată, optimizează și informațiile din meta_title și description, căci în mod sigur te vor ajuta să crești în poziții. În plus, pe baza acestora, utilizatorul poate decide dacă îți accesează sau nu rezultatul listat în motorul de căutare. Fă-le cât mai atractive și în același timp valoroase pentru SEO.
Creează campanii Google și Facebook Ads
Ca discounturile tale să fie descoperite de către cumpărători, acestea trebuie să ajungă cât mai repede și precis în fața lor. Publicarea de anunțuri pe cele două platforme asigură vizibilitatea ofertelor tale, fie că cineva caută activ un produs aflat la promoție, fie că îl descoperă pentru prima dată.
Pentru a genera cât mai mult venit și a avea costurile reduse, îți recomandăm următoarele sugestii la implementarea anunțurilor:
Promovare prin Google Ads
- Creează extensii de promoții. Prin intermediul lor poți include în anunț un produs sau o categorie de produse la care ai reduceri monetare sau procentuale. Poți specifica și dacă oferta e valabilă doar pentru comenzi peste o anumită valoare și poți seta perioada în care este valabil discountul;
- Creează extensii de sitelinks. Dacă ai majoritatea produselor reduse pe o pagină creată special pentru ele, atunci poți utiliza un sitelink pentru a le promova și a le pune în evidență. Aceste sitelink-uri apar ca mini-anunțuri sub anunțul principal și duc la pagina dorită de tine;
- Creează campanii de Smart Shopping. Acest tip de campanie îți va arăta produsele în zona specială dedicată anunțurilor de tip shopping, care va fi primul rezultat pe pagină. Cu cât prețul la ofertă al produsului tău este mai bun, cu atât cresc șansele ca acesta să fie primul afișat;
- Testează cuvinte-cheie ce includ termenul de Black Friday și vezi cum performează. În funcție de cum caută lumea, ar putea fi profitabil, însă dacă observi că ai costuri prea mari atunci trebuie să-l elimini deoarece lumea doar se informează și nu e în etapa de achiziție (încă);
- În campania ta de brand creează un anunț sau modifică anunțurile astfel încât cei care te caută să știe că ai o promoție de Black Friday. Dacă poți, specifică la ce produse sunt discounturile și direcționează utilizatorii spre pagina în care ai toate ofertele (dacă ea există);
- Creează audiențe de remarketing pe care să le testezi. Prin intermediul lor le poți arăta anunțuri celor ce au fost deja pe site-ul tău și te cunosc. Îi poți înștiința că vei avea oferte de Black Friday astfel încât aceștia să fie pregătiți când vine timpul.
Promovare prin Facebook Ads
- Creează un catalog cu produsele ce au discount și promovează-le prin intermediul unei campanii de vânzări de catalog. Nu uita să adaugi pe anunțuri pentru fiecare produs cât anume este reducerea (procent sau valoare monetară);
- La fel ca la Google Ads, creează audiențe de remarketing pentru cei ce au ajuns pe website-ul tău, dar și pentru cei ce au dat like sau follow paginii tale de Facebook sau au interacționat cu postările tale;
- Testează audiențe cu caracteristici specifice de Black Friday. De exemplu, poți face o audiență formată din oameni interesați de reduceri, discounturi, Black Friday, promoții și oferte. Poți intersecta această audiență cu o altă audiență specifică unui anumit tip de produs pe care-l promovezi, astfel încât doar cei interesați de acel produs și au un interes față de oferte pot să vadă anunțurile;
- Testează audiența de Engaged Shoppers. Aceste persoane au dat click pe butonul de “Shop Now” (Cumpără Acum) în ultimele 7 zile. Astfel, ajungi la persoane ce au mai cumpărat recent și sunt active din acest punct de vedere;
- Testează audiențe de tip Lookalike create din audientele de Black Friday. Acest tip de audiență vizează persoane similare cu cele din audiența ta, în cazul în care ai nevoie să extinzi numărul de persoane. Poți alege nivelul de similaritate între 1% -10%, în funcție de cât de mare vrei să ai audiența.
Fii prezent pe Social Media
Dacă este ceva ce ne-a arătat această perioadă mai dificilă prin care trecem este faptul că online-ul și-a demonstrat statutul important pe care îl are în mediul business.
Black Friday începe fiecare sezon determinând consumatorii să cumpere diferite produse, și nu numai, în timp ce sunt la prețuri reduse. Acest tip de campanie se orientează într-o direcție online, în special din cauza pandemiei COVID-19.
Cum se leagă acest lucru de social media? Ei bine, rețelele sociale excelează în promovarea produselor online. Postările și anunțurile pe social media îi intrigă pe consumatori să facă clic și să cumpere.
Conținutul pe care îl creezi pe site-ul tău și pe platformele adiacente te ajută să îți promovezi business-ul și produsele, iar modul în care integrezi toate canalele și formele de conținut poate face diferența între tine și competitorii tăi.
O mare parte dintre utilizatorii care cumpără online caută informații despre produsele pe care le doresc înainte de a lua decizia de cumpărare, așadar apelează la diferite surse care pot să le aducă răspunsurile de care au nevoie.
Crearea de conținut care să stabilească o conexiune cu audiența ta nu este un lucru ușor de făcut. Quiz-urile, sondajele, concursurile, videourile 360, giveaway-urile și aplicațiile interactive de web îi fac pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe site și să aibă o interacțiune memorabilă cu brandul tău.
Planifică și programează conținutul în avans
Așadar, cum ziceam cu câteva rânduri mai sus, organizarea înaintea campaniei este foarte importantă, așa că, recomandarea noastră este să îți faci un plan de postări în avans.
Acest lucru îți va permite să publici conținut pe social media consistent și creativ, indiferent de cât de ocupat ești în acea perioadă. În Business Manager – Creator Studio poți programa postările pe care ți le pregătești la ce dată și oră dorești.
Creează content exclusiv și diferit
Crearea de conținut exclusiv pentru social media oferă oamenilor un motiv pentru a te urmări.
Poți începe să postezi chiar „din culise” în timp ce vă pregătiți pentru Black Friday, deoarece rețelele de socializare se referă la comunicarea bidirecțională, de aceea poți distribui postări și sondaje în căutarea de feedback și opinii.
Rețelele social media sunt ideale pentru promovarea produselor orientate spre stilul de viață, cum ar fi îmbrăcămintea și produsele din categoria beauty, și nu numai. Deci, poți crea ghiduri de cumpărături / cadouri / produse înainte de a da drumul propriu-zis la campanie, acest lucru făcându-i pe oameni să se gândească în avans la ce cumpărături vor să facă și îi ajută să se informeze din timp în legătură cu produsul tău, acesta poate fi considerat un fel de „teasing”.
De asemenea, poți folosi aceste ghiduri pentru a evidenția produsele care se completează reciproc.
Câteva idei cu ce să faci pe social media pentru Black Friday
- Creează un plan de postări;
- Analizează concurența;
- Asigură-te și scrie conținut diferit și specific pentru audiența ta;
- Creează un Facebook Catalog (dacă nu ai deja unul);
- Pregătește conținut vizual după imaginea brandului tău;
- Programează postări în avans;
- Fă postări de tip video (reels, IGTV);
- Publică atât stories, cât și postări interactive.
Concluzie
În cele din urmă, nu uita că, deși reducerile și ofertele fac parte din era generală a Black Friday, cumpărătorii încă apreciază o experiență originală și unică cu un brand, iar punctele de mai sus reprezintă o parte importantă în crearea unui proces de genul.
- Certificate de rezidență fiscală 2022 de la Google, Facebook, LinkedIn și alții - 28 aprilie 2022
- Top marketing news în 2021 - 23 decembrie 2021
- Cum îți pregătești campaniile de Black Friday dacă ai un magazin online - 26 octombrie 2021