Facebook Job Posting: Cum să recrutezi pentru compania ta

Facebook Job Posting: Cum să recrutezi pentru compania ta

  1. Promovarea unui job direct în Facebook Jobs
  2. Sfaturi pentru o campanie de angajare prin Facebook

Facebook nu este doar una dintre cele mai mari rețele de socializare online, ci și un loc unde poți posta oferte de muncă, ca angajator. Promovarea jobului pe Facebook te poate ajuta să ajungi la mai mulți candidați potențiali, iar șansele să găsești omul potrivit pentru compania ta cresc dacă promovezi jobul pe cât mai multe canale de comunicare.

Descoperă mai jos cum poți crea un anunț de job direct din Facebook și care sunt modalitățile prin care îl poți promova pentru a aduna mai mulți candidați.

Promovarea unui job direct în Facebook Jobs

Funcția „Job Posting” îți permite să postezi un anunț de job direct în Facebook. Poziția deschisă va fi vizibilă utilizatorilor în secțiunea „Jobs” de pe platformă, dar și în tab-ul „Jobs” al paginii companiei tale. Înainte să te apuci de orice, trebuie să știi că postarea trebuie făcută de pe pagina oficială a companiei angajatoare de către unul dintre editorii sau administratorii paginii.

Să începem prin parcurgerea etapelor pentru postarea unui job pe Facebook. Este un proces destul de simplu, dar ușor de realizat dacă urmezi câțiva pași simpli. Iată cum funcționează:

  • Intră pe pagina de Facebook a companiei;
  • Dă click pe „Creează”;
  • Dă click pe „Job”;
  • Adaugă informațiile de bază despre postul vacant;
    • Descriere poziție;
    • Așteptări;
    • Nivel de experiență;
    • Calificări și studii;
    • Tipul jobului;
  • Selectează dacă vrei să redirecționezi candidatul direct către site.

Funcția de „job posting” permite utilizatorilor să aplice rapid la joburi, CV-ul acestora fiind autogenerat din informațiile furnizate de aceștia în cadrul descrierii din profilul lor de Facebook.

Comunicarea dintre companie și aplicanți este rapidă, pe lângă metodele clasice de contactare (email, telefon etc.), angajatorii putând contacta candidații și prin intermediul Facebook Messenger.

Funcția vine în ajutorul companiilor care nu au site propriu și care vor să-și promoveze pozițiile deschise fără să fie nevoite să apeleze la o platformă de recrutare.

Sfaturi pentru o campanie reușită de recrutare

Descrie jobul cât mai detaliat și la subiect

  • Descrie care este candidatul tău ideal. Care este categoria de vârstă căreia te adresezi, nivelul de experiență, nivelul de educație, nivelul de cunoaștere al unei limbi străine, calificări etc;
  • Descrie care sunt cerințele jobului. Aici sunt cuprinse responsabilitățile și obiectivele pe care viitorul angajat le va avea de îndeplinit;
  • Descrie care sunt beneficiile pe care le oferă compania ta. Enumeră toate avantajele de care va beneficia angajatul (abonament medical / fitness, transport, teambuilding-uri, training-uri pentru dezvoltare personală / profesională etc).

Alege promovarea plătită pentru a ajunge la mai mulți candidați

  • Poți să creezi o postare cu anunțul de job și să-l promovezi plătit prin Boost Post sau prin Ads Manager;
  • În timp ce Boost Post este mai simplu de folosit și are ca obiective generarea de trafic, creșterea interacțiunii cu postarea și ajută la brand awareness, Ads Manager este mai complex și te poate ajuta cu mai multe tipuri de campanii.

Utilizează Facebook Live pentru a te conecta cu potențialii candidați

  • Poți face un Facebook Live Video în care poți arăta cum sunt câteva minute la birou, poți prezenta câțiva colegi de muncă sau poți face o sesiune de întrebări și răspunsuri despre job;
  • Videourile sunt forme de conținut ușor de digerat de către utilizatori, acestea te vor ajuta să prezinți mai bine compania, cultura organizațională, proiectele și colectivul companiei.

Distribuie anunțul în diferite grupuri de profil

  • Dacă faci parte din mai multe grupuri de Facebook în care crezi că sunt oameni care vor fi interesați de acest job, distribuie anunțul și acolo. Niciodată nu știi de unde „va sări iepurele”;
  • Există diferite grupuri în care specialiștii se adună pentru a schimba păreri și sfaturi din industrie. De exemplu, pentru marketing există grupuri generaliste în care sunt specialiști dintr-o anumită zonă sau grupuri de specialiști care sunt nișați pe un subdomeniu: #SocialPedia Group sau Social Media în România.

Tu ai făcut până acum recrutări prin Facebook? Ce dificultăți ai întâmpinat la acest tip de recrutare?

Ana-Maria Enache
Esti gata sa incepem?
Contacteaza-ne pentru o discutie initiala
Contacteaza-ne